2012-02-25

ORAŞUL DE STICLĂ de Cassandra Clare



Seria Instrumente mortale de Cassandra Clare, autorul anului 2011 pe Goodreads, continuă să-i fascineze pe cititorii de urban fantasy cu cel de-al treilea şi mult aşteptatul volum, ORAŞUL DE STICLĂ!

Ameninţaţi de haosul unui război, vânătorii de umbre trebuie să se hotărască dacă vor lupta alături de vampiri, vârcolaci şi celelalte creaturi din Lumea de Jos, sau împotriva lor? Între timp, Jace şi Clary au şi ei de luat o decizie dificilă: să dea sau nu curs iubirii care-i leagă, deşi ştiu prea bine că este o iubire interzisă?

Pentru a-i salva viaţa mamei sale, Clary trebuie să plece în Oraşul de Sticlă, locul de origine al vânătorilor de umbre – chiar dacă asta înseamnă să încalce Legea şi să rişte moartea. Mai grav este că Jace se opune acestui plan, iar Simon este aruncat în închisoare de către vânătorii de umbre, care îşi au bănuielile lor cu privire la acest vampir imun la lumina soarelui. Din fericire, Clary îşi găseşte un aliat – în persoana misteriosului Sebastian, care nutreşte o stranie atracţie faţă de ea. Valentine îşi adună în acest timp o armată de demoni, dar vor reuşi oare locuitorii din Lumea de Jos şi vânătorii de umbre să uite de vrajba dintre ei şi să-şi unească forţele pentru a o înfrânge? Va putea Clary să-şi folosească puterile pentru a-i ajuta să se salveze – indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătească?

„Seria Instrumente mortale creează o lume de poveste în care aş fi încântată să trăiesc. Absolut minunată!” – Stephenie Meyer, autoarea seriei Amurg

„Stranie, întunecată şi sexy. Una dintre cărţile mele preferate.” – Holly Black

„Funky şi cool…una dintre cele mai reuşite saga post-Buffy. Un hit!” – Christopher Golden

Pentru a afla mai multe despre seriile Instrumente mortale şi Dispozitive infernale, vizitaţiwww.mortalinstruments.com şi www.infernaldevices.com

Sursa:Leda.

Niciun comentariu: