Ceea ce mie imi place la King este ca ia o familie/un personaj normal, cu nimic iesit din comun, si le pune sa treaca prin tot felul de situatii limita, tragice, infricosatoare, care frizeaza paranormalul, testandu-le adaptabilitatea, caracterul, puterea de intelegere si de supravietuire. Oricat de absurde sunt situatiile, cititorul ajunge sa se identifice cu personajul si sa empatizeze cu el, sperand ca la final raul sa fie pedepsit. Iar aici intervine altceva specific lui King: nu stii niciodata cine va supravietui. Sunt romane in care scriitorul nu ezita sa isi sacrifice chiar personajele principale. Duma Key respecta aceeasi reteta a succesului. Avem o familie normala a carei rezistenta este testata printr-o intamplare tragica. Edgar, capul familiei, cu o situatie materiala buna si o cariera de success, sufera un accident grav pe santierul pe care il conduce, in urma caruia abia reuseste sa scape cu viata, iar bratul drept ii este amputat. Durerea, agonia, furia din saptamanile imediat urmatoare si actele de violenta indreptate impotriva sotiei duc la destramarea casniciei. Sfatuit de psiholog, Edgar decide sa se mute intr-o zona linistita, departe de prieteni si cunoscuti, pentru a se recupera fizic si psihic.
Destinatia va fi Duma Key, o insula linistita, alegerea preferata de vacanta a familiilor instarite, dar prea putin animata in afara sezonului estival. Aici va inchiria o vila de la Elizabeth Eastlake, o mostenitoare bogata, batrana, bolnava de Alzheimer. Edgar se imprieteneste cu Wireman, ingrijitorul ei, avocat de profesie, de la care afla anumite secrete de familie din trecutul misterios al batranei.
In acelasi timp, isi descopera un talent nebanuit la pictura, cu atat mai bizar cu cat tot ceea ce realizeaza are in prim plan o ciudata ambarcatiune. Este ca si cum casa si insula l-ar indemana sa picteze fara intrerupere noaptea, de multe ori pana la pierderea cunostintei. Si cu fiecare tablou corabia devine mai clara, mai stralucitoare, parca prinde puteri, la fel cum si recuperarea lui avanseaza. In urma laudelor primite, Edgar consimte sa isi expuna tablourile in singura galerie de arta de pe insula, iar vanzarile inregistreaza un record, talentul sau fiind catalogat drept unul iesit din comun.
Aici este si punctul de cotitura unde lucrurile o iau razna si trecutul se imbina cu prezentul dand la iveala monstri demult ingropati. Ceea ce urmeaza este o cursa contra cronometru impotriva raului, o lupta cu supranaturalul, cu animale de proportii hiperbolice, cu fantomele trecutului pentru propria viata. Cartea imbina fantasticul cu horrorul, dar nu asta primeaza. Autorul pune accent pe umanitatea personajelor, pe dezvoltarea lor, doar in asta constand supravietuirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu