2013-04-24

CÂND EŞTI VRĂJITOARE…, de Carolyn MacCullough


Fiica ta va fi una dintre cele mai puternice vrăjitoare pe care le-am avut vreodată în familia noastră. Va fi ca un far călăuzitor pentru noi toţi.
TAMSIN GREENE face parte dintr-o familie de vrăjitoare cu lungă tradiţie. În ziua în care s-a născut, bunica ei a prezis că va fi cea mai Talentată dintre ele. Dar Talentul lui Tamsin nu s-a confirmat.
Acum, când are şaptesprezece ani, îşi petrece cea mai mare parte din timp la şcoala cu internat din Manhattan, unde măcar poate pretinde că este normală. Însă, în timpul vacanţelor de vară, este obligată să revină acasă şi să lucreze la librăria magică a familiei sale.
Într-o seară, un tânăr foarte atrăgător, profesor la Universitatea New York, intră în librărie şi o confundă pe Tamsin cu sora ei mai mare, extrem de Talentata Rowena. Pentru prima dată în viaţa ei, Tamsin se simte privită cu respect şi admiraţie, şi, înainte de a apuca să se gândească mai bine, acceptă să caute pentru acesta un obiect valoros şi vechi pe care familia lui l-a pierdut cu mai bine de un secol în urmă. Dar căutarea se dovedeşte a fi mult mai ciudată decât părea la prima vedere.

Niciun comentariu: