Poirot- Primele cazuri Recenzie

”Poirot: primele cazuri” este un volum de scurte povestiri al Agathei Christie în care, această ”regină a romanelor polițiste”, ne surprinde cu extrordinarele cazuri ale mignonului detectiv.

Pe lângă toate celelalte volume care au fost publicate mai devreme de 1974, în acesta îl cunoaștem în profunzime pe Poirot. O varietate de cazuri și situații ne sunt prezentate, astfel încât ies la iveală multe aspecte ale caracterului detectivului. În primul rând, aflăm că are o slăbiciune enormă pentru aspectul fizic, în special pentru mustață, pe care o îngrijește necontenit cu pomadă, și pentru garderoba ce trebuie să arate impecabil. Apoi, mai aflăm că are o slăbiciune pentru cazurile greu de rezolvat, ceea ce îl și face atât de special în branșa sa. Atunci când ”prinde gustul” unui mister, nimic nu îl mai poate îndepărta decât soluționarea acestuia. Iar atunci când află adevărul păstrează misterul până în ultima clipă și demască vinovatul în cel mai fastuos mod cu putință: ”Importanța pe care și-o dădea în fața publicului era de-a dreptul comică”.

Ceea ce, la început, pare de neînțeles sau fără speranță, ajunge în mâinile detectivului Poirot, fie dintr-o întâmplare, fie la cerința celor păgubiți sau chiar din dorința infractorilor. Tot aici, cu tipica-i măiestrie, Agatha Christie ne aduce în prim plan o suită de personaje diferite: o bucătăreasă de rând, un conte de rang înalt, lorzi din familii sus-puse sau chiar reprezentanți ai statului. Toți îi aduc detectivului povești unice, adevărate sau nu, pe care acesta le descurcă pe baza celor mai mici detalii.

Căpitanul Hastings, bunul prieten al detectivului belgian, este cel care narează majoritatea povestirilor din acest volum, la unele dintre ele fiind martor direct, altele fiindu-i povestite de Poirot însuși. Printre acestea regăsim și un așa-zis eșec al detectivului în capitolul ”Cutia de bomboane”; acest caz fiind reușit din punctul de vedere al căpitanului, dar nu și din perspectiva perfecționistă a lui Poirot.

Toate povestirile au ritmul tipic ascendent al lui Christie. Pe parcursul lor ne descrie cu precizie și rigurozitate atât personajele cât și acțiunile astfel încât orice cititor își poate face o opinie proprie în privința răufăcătorului; iar de cele mai multe ori, prin prisma raționamentelor lui Poirot, se dovedește a fi cu totul altă persoană decât cea la care ne-am așteptat.