JO 2012

Când miliţianul e erou de roman

sursa
Perioada de aur a romanului poliţist românesc a fost epoca comunistă. Cel mai eficient mod de infuzare ideologică este pe suportul unui gen de consum. „Dixtracţia” era bine monitorizată, pentru că era lucrativă ideologic.

Entertainmentul era pus să facă muncă de teren în sensul spălării pe creier a populaţiei. Sovieticii au practicat intens acest sport, la fel şi americanii (americanii o fac şi astăzi, cu mare succes – în cinema în primul rând). Ce putea să facă romanul poliţist pentru regim? Pozitiva miliţienii & securiştii, etalându-i în fuleuri eroice. Încuraja delaţiunea şi xenofobia, sau măcar suspiciunea pentru străini.

Rescria istoria (vezi romanele lui Haralamb Zincă, romane care, altfel, ofereau informaţii prohibite în mainstream). Valorifica mitul României ca posesoare de soft uman ultracompetitiv, care scoate pe bandă invenţii invidiate de toate ţările lumii.

Bine implementat editorial şi lipsit de concurenţă reală cu marfa de afară, „policierul autohton” (adică „miliţierul”, că doar aveam miliţieni, nu poliţai) se vindea ca pâinea caldă. De-a lungul timpului, au existat mai multe colecţii specializate: colecţia „Cutezătorii” de la Editura Tineretului, apoi colecţia „Aventura” de la Albatros, „Scorpionul” de la Editura Dacia sau „Sfinx” de la Editura Militară. Pentru o comparaţie a ofertei, pentru „policier” „străin” era o sigură colecţie, „Enigma”, de la Editura Univers: excelentă, de altfel, dar şi aici multe din titluri (oricum mai bune ca ale nostre) veneau din URSS, Germania de Est, Cehoslovacia sau Polonia.

Spre deosebire de SF, gen care între 1948-1989 şi-a structurat un sistem care a „ţinut” şi după revoluţie, „miliţierul” nu a reuşit să facă asta. Pentru că, dacă SF-ul era legat de o recuzită extraterestră (singura obligaţie a cosmonauţilor din anul 4000 era să găsească la locul ei statuia lui Lenin, atunci când se întorc din voiajul interplanetar), „miliţierul” era bine legat de eroii săi predilecţi – miliţieni şi securişti.

Adică fix de cele mai simpatice figuri ale regimului. Evident că genul a trebuit să-şi închidă prăvălia; mai mult, fostele best-sellers, oricum proaste, au devenit de necitit. Oricât de dăştept şi patriot era căpitanul Apostolescu, reacţia implicită a fost „ia şi mai dă-l în aia mă-sii de miliţean”.

Respectaţi regulile de circulaţie

Într-o istorie a romanului poliţist autohton nu pot fi ignorate numele unor Theodor Constantin („La miezu nopţii va cădea o stea”, „Fiul lui Monte Cristo”, „Mătrăguna contra Monseniorului”), Haralamb Zincă, Leonida Neamţu, Ion Ochinciuc, Sever Noran, Radu Nor, Horia Tecuceanu (cu seria căpitanului Apostolescu). Miliţierul are şi subgenuri.

Cel mai interesant era subgenul „respectaţi regulile de circulaţie”: mă refer la „miliţierul” rutier scris de ofiţeri de circulaţie cu ambâţ literar, gen Victor Beda. Cărţile acestea erau bine promovate: cum miliţienii de trafic erau crimă şi pedeapsă, iar carnetul zbura pentru orice fleac, era util să fii în relaţii cu to’arşu maior sau colonel. O cronică la Beda era o investiţie pe termen lung.

Detectivu l– portret robot

Nu era prea inteligent să vii cu un ofiţer de miliţie gen James Bond, adică unul care macheşte şi regulează nonstop. Că riscai, ca autor, să devii „interesant” pentru nişte băieţi mai puţin eleganţi decât eroii-stas ai „miliţierului”.

Deci, dacă beţiv nu-l putea face, afemeiat – nici atât, cocainoman – ce vorbeşti?, ce mai rămânea din trăsăturile clasice ale eroului de roman poliţist? Eh, câte ceva tot rămânea. Deci: tânăr, însurat (sau îndrăgostit), luminos, bun la suflet, ferm cu infractorii, cu nas de elefant în depistarea urmelor.

Într-o situaţie mai fericită se afla eroul lui Vlad Muşatescu, de pildă. Acesta, un civil scriitor obez şi mâncău, ducea o existenţă mult mai fericită, nu trebuia să prezinte dovezi de bună etică profesională. Mai rădea o oală de fasole sau un miel, mai golea o damigeană, mai rezolva o enigmă.

Clasicii literaturii române nu au dispreţuit genul poliţist. Mihail Sadoveanu, cu „Baltagul”, sau Mateiu Caragiale, cu nuvela „Remember” ori cu romanul neterminat „Sub pecetea tainei”, sau chiar Victor Eftimiu cu „Dragomirna” sunt nume de referinţă.

Există şi cazuri mai puţin fericite: al lui Rebreanu, par exemple, care, atunci când s-a hotărât să scrie literatură proastă, a meşterit romanul poliţist „Amândoi”. Deşi nu este un text detectivistic, cel mai enigmatic text al literaturii române este povestirea „Inspecţiune” a lui Caragiale.

Întrebarea „De ce, nene Anghelache?” este un fel de Eldorado al criticii literare româneşti – răspunsul la care nimeni nu a ajuns, deşi mulţi şi-au rupt gâtul încercând.De asemenea, pentru amatorii de chestii exotice, poetul Mircea Ivănescu are un lung „Poem” (publicat într-un volum separat, în 1973) în care pretinde că scrie un roman poliţist.

După ’89, când s-a dat liber la traduceri, singurii care au rezistat au fost Rodica Ojog-Braşoveanu (cel mai bun autor de gen), Chiril Tricolici (publicat, din motive nu foarte evidente mie, de Editura Nemira, atât cu reeditări, cât şi cu titluri noi) şi George Arion (caz oarecum irelevant, pentru că a avut o editură unde să se publice singur).

Au mai existat încercări de reînnodare a firului rupt, la Editura Militară în special, dar degeaba. Ca să publici azi „policier” trebuie să cam fii editor – vezi cazul cazul Arion sau Bogdan Hrib, cu „Filiera grecească” scoasă la Tritonic

Theodor Constantin seria Trustul Nebel

Theodor Constantin (21 noiembrie 1910, Brăila - 29 august 1975, Bucureşti)


                             

  Theodor Constantin s-a născut la Brăila (oraşul de pe Dunăre unde se desfăşoară acţiunea romanelor din seria Trustul Nebel), în 1910. Rămas orfan de tată la vârsta de 7 ani, autorul şi-a trăit copilăria între zidurile unui orfelinat, unde mama sa a fost nevoită să-l abandoneze, deoarece nu mai putea să-l crească. Experienţa avută între zidurile reci ale instituţiei l-a ambiţionat şi l-a întărit pentru tot ceea ce a trăit mai apoi în viaţă: războiul cu ororile sale, deportarea iubitei în Transnistria, lupta pentru afirmare şi chiar nerecunoştinţa unui fiu rebel.

  A debutat ca licean în revista brăileană „Luceafărul literar şi artistic", iar editorial la Cernăuţi, cu placheta de versuri Stanţe pentru nemurirea altora (1934) . A absolvit Facultatea de Filosofie din Cernăuţi, după care a lucrat în calitate de corector la Editura „Cugetarea", între 1939 şi 1946.

  Debutul propriu-zis al lui Theodor Constantin în literatură a avut loc în 1939, cu un volum de nuvele fantastice. Bucuria succesului lui a fost însă de scurtă durată, fiind umbrită de declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial. Revenit acasă după terminarea războiului, autorul s-a refugiat în literatura de spionaj pentru a evita pe cât posibil datoria faţă de partid, care-i cerea să elogieze figurile marcante ale nomenclaturii.

  A fost director în Ministerul Culturii (1952-1955), director al Editurii Ştiinţifice (1955-1958), apoi redactor-şef al Editurii Tineretului (1958-1960).

  "Intelectual cu două facultăţi", cum adesea se făcea referire la el, Theodor Constantin se descurcă bine în mai multe limbi străine. Eroii săi, în loc să vorbească într-o limbă românescă tradusă, vorbeau în limba lor originară: greacă, franceză, engleză, germană şi chiar poloneză.

  La miezul nopţii va cădea o stea (1957) , reeditat de multe ori şi tradus în numeroase limbi, este romanul de gen poliţist care îi va aduce notorietatea şi îl va consacra în conştiinţa publicului ca autor, prolific, de romane poliţiste, senzaţionale şi de aventuri. 

  În numeroasele cărţi ce vor urma, într-un stil cursiv, de roman popular, uşor ironic, Constantin foloseşte toată recuzita genului, fără a renunţa la predilecţia din tinereţe pentru erotism şi psihisme, căci, aşa cum remarca Ion Vartic, în toate scrierile sale, „sub trama poliţistă transpare interesul acut pentru analiza unor psihologii anxioase şi a delirului halucinatoriu".

--------------------------------

    La opt ani de la moartea scriitorului Theodor Constantin, destinul fiului pare o scenă desprinsă din romanele acestuia, astfel încât episodul merită povestit. În 1983, după absolvirea facultăţii, Horia, proaspăt regizor, a plecat în RDG pentru a participa la Festivalul de Film de la Oberhausen. Interesul pentru o colaborare arătat de un producător italian îl determină să ceară autorităţilor române prelungirea vizei, dar este refuzat şi devine transfug. Ajuns în Italia, Comunitatea evreiască îi oferă un adăpost temporar la Roma. În seara dinaintea plecării în Canada, imediat după obţinerea vizei, şi-a sunat mama, spunându-i că pleacă definitiv. La doar câteva ore a fost găsit mort în faţa locuinţei, căzut de la etajul 6, având în buzunar paşaportul cu viza de Canada. Avea doar 32 de ani.

    La aflarea veştii, Clara Constantin, soţia autorului, a făcut toate demersurile să ajungă în Italia. După trei zile pe drum, obligată să plece cu trenul, fiindu-i imposibil să obţină bilet de avion, în gara din Roma a fost aşteptată de două persoane care şi-au oferit serviciile pentru repatrierea fiului. După o cafea băută în compania lor, s-a trezit la spital trei zile mai târziu. Horia era deja înmormântat şi a nu putut să vadă decât o piatră funerară. Drama doamnei Constantin a continuat toată viaţa. Horia, la plecarea din ţară, i-a spus: „dacă vei auzi ceva rău despre mine, că am murit, să nu crezi“. Astfel, mama tresărea de fiecare dată când suna cineva la uşă, aşteptând să-i deschidă fiului ei. La începutul anilor `90, Clara a început să facă cercetări în încercarea de a afla adevărul, dar o persoană care a vizitat-o acasă, spunând că este de la Ministerul de Interne, a sfătuit-o să renunţe. Moartea unicului fiu al lui Theodor Constantin este cel puţin ciudată, aşa cum declara şi presa din acea perioadă, mari suspiciuni planând asupra Securităţii.





seria Trustul Nebel


1-Fiul lui Monte Cristo
 
2-Căpitanul de cursă lungă
 
3-Doamna în mov
 
4-Balthazar soseşte luni
 
5-Astă-seară,  relache
 
6-Doamna cu voaletă din Balt-Orient-Expres
 
7-Mătrăguna contra Monseniorului
 
8-Muntele morţii
 
9-Magdalena de la miezul nopţii
 
10-Crizanteme pentru Erna

Opera esenţială a lui Theodor Constantin e alcătuită din zece romane în serie, cu aceleaşi personaje de bază, care se ocupă de activitatea unui trust de spionaj internaţional, "Nebel".

Majoritatea cărţilor din această serie au fost scrise între anii 1965 şi 1973, iar grupajul romanelor se deschide cu "Fiul lui Monte Cristo", pe care îl publică pentru prima dată în 1958,

Rodica Ojog-Brasoveanu - Intalnire la Elysee (hardcover) in curand la Nemira

Rodica Ojog-Brasoveanu - Intalnire la Elysee (hardcover)

Călăuziți de Rodica Ojog-Brașoveanu, facem o călătorie în timp și ne întoarcem în România din vremea Primului Război Mondial, spre a fi martori la o poveste de spionaj. Zvonuri, măsluiri, trădări și escapade amoroase, într-un roman în care imprevizibilul pândește la fiecare pagină.

Recuperatorul Colin Harrison In curs de aparitie la ed.RAO

n clădirile-turn de birouri, care parcă ating cerul în Manhattan şi unde "stăpânii universului" se luptă pentru profituri de miliarde, tinere mexicane muncesc ilegal, curăţând noaptea gunoiul afacerilor din timpul zilei, sub supravegherea lui Jin Li, o tânără şi frumoasă chinezoaică. Dar aceasta e mai mult decât pare la prima vedere. De fapt, ea este un pion-cheie într-un joc al puterii la nivel global şi lucrul devine evident în noaptea când decide să iasă cu maşina cu două dintre angajatele ei, la o plimbare în afara oraşului. Un thriller terifiant şi captivant, cu acţiunea desfăşurată într-un New York decadent, a cărui viaţă este înfăţişată în tuşe crude.

Leapșa Liebster!

Am primit de la  Mistress Kat.  un Blog Award mai aparte, care e și un fel de leapșă cu întrebări (să trecem la treabă!). Blog Awardul arată cam așa:

REGULI:

1. Posteaza imaginea Liebster Blog Award

2. Spune 11 lucruri despre tine

3. Raspunde la intrebările adresate de cel care te-a nominalizat si formulează un set nou de 11 intrebari pentru cei pe care ii nominalizezi

4. Nominalizeaza 11 persoane (+ link) care sa realizeze acest tag

5.  Mergi pe pagina lor si anunta-i

6. Nu da tag-ul inapoi!

2. 

1. Îmi place să ascult concerte la vioara.

2. Animalele mele preferate sunt cainii

3. Ador strugurii

4. Îmi place ceaiul rece

5. Culoarea mea preferată e alb

6. Vanesa Mae este artistul meu preferat

7. Nu-mi place să merg pe jos

8. Am ochelari

9. Mi-a plăcut mult serialul Urzeala Tronurilor

10. Am un papagal

11. Nu am  castigat la loz in plic never. 

3. (I)

1. Care e filmul tău preferat?

Jocurile foamei

2. Ce tip de bloguri urmărești?

books, politic,food

3. În ce an ți-ai fi dorit să te naști?

2012 ? 

4. Ai alergii Care?

Nu am

5. Caracterizează-te într-un cuvânt.

Tacut

6. Care e cea mai mare reușită a ta?

nu stiu

7. Un lucru care te face fericit.

cand imi iese , cand scap de o grija etc

8. Ciocolata preferată?

Heidi

9. Jetix sau Disney?

Disney 

10. În ce oraș ai vrea să te afli acum?

Tokyo

11. Care e ultima carte citită?

Inclestarea  regilor

3. (II)

1. Care e serialul tău preferat?

2. Ce post tv urmărești?

3. Ai drept de vot?

4. Ce animale de casa ai?

5. Caracterizează-te într-un cuvânt.

6. Cea mai mare ocazie ratata?

7. Un lucru care te face fericit.

8. Bautura preferată?

9. Cinema sau HBO?

10. Munte sau mare?

11. Ce carte citesti acum

4.

oanamarrria,APY,monika96,coshuletzulcolorath,niaharasworld,
shadowbooks,morethanordinarybooks.i-am-wide-awake,roxtao,
buburuzabia

Poirot- Primele cazuri Recenzie

”Poirot: primele cazuri” este un volum de scurte povestiri al Agathei Christie în care, această ”regină a romanelor polițiste”, ne surprinde cu extrordinarele cazuri ale mignonului detectiv.

Pe lângă toate celelalte volume care au fost publicate mai devreme de 1974, în acesta îl cunoaștem în profunzime pe Poirot. O varietate de cazuri și situații ne sunt prezentate, astfel încât ies la iveală multe aspecte ale caracterului detectivului. În primul rând, aflăm că are o slăbiciune enormă pentru aspectul fizic, în special pentru mustață, pe care o îngrijește necontenit cu pomadă, și pentru garderoba ce trebuie să arate impecabil. Apoi, mai aflăm că are o slăbiciune pentru cazurile greu de rezolvat, ceea ce îl și face atât de special în branșa sa. Atunci când ”prinde gustul” unui mister, nimic nu îl mai poate îndepărta decât soluționarea acestuia. Iar atunci când află adevărul păstrează misterul până în ultima clipă și demască vinovatul în cel mai fastuos mod cu putință: ”Importanța pe care și-o dădea în fața publicului era de-a dreptul comică”.

Ceea ce, la început, pare de neînțeles sau fără speranță, ajunge în mâinile detectivului Poirot, fie dintr-o întâmplare, fie la cerința celor păgubiți sau chiar din dorința infractorilor. Tot aici, cu tipica-i măiestrie, Agatha Christie ne aduce în prim plan o suită de personaje diferite: o bucătăreasă de rând, un conte de rang înalt, lorzi din familii sus-puse sau chiar reprezentanți ai statului. Toți îi aduc detectivului povești unice, adevărate sau nu, pe care acesta le descurcă pe baza celor mai mici detalii.

Căpitanul Hastings, bunul prieten al detectivului belgian, este cel care narează majoritatea povestirilor din acest volum, la unele dintre ele fiind martor direct, altele fiindu-i povestite de Poirot însuși. Printre acestea regăsim și un așa-zis eșec al detectivului în capitolul ”Cutia de bomboane”; acest caz fiind reușit din punctul de vedere al căpitanului, dar nu și din perspectiva perfecționistă a lui Poirot.

Toate povestirile au ritmul tipic ascendent al lui Christie. Pe parcursul lor ne descrie cu precizie și rigurozitate atât personajele cât și acțiunile astfel încât orice cititor își poate face o opinie proprie în privința răufăcătorului; iar de cele mai multe ori, prin prisma raționamentelor lui Poirot, se dovedește a fi cu totul altă persoană decât cea la care ne-am așteptat.

HOLLYWOODUL E CA UN LICEU DE FIŢE de ZOEY DEAN

O poveste amuzantă şi surprinzătoare despre o tânără atrasă irezistibil de mirajul Hollywoodului – va reuşi ea să se impună ca un personaj remarcabil în această lume magică a triumfurilor trecătoare?
Taylor Henning are douăzeci şi patru de ani şi tocmai a primit jobul visurilor sale: asistentă la un important studio cinematografic. Răutăcioşi, colegii ei încep imediat s-o submineze, iar ea înţelege că zicala „Hollywoodul e ca un liceu de fiţe” este cum nu se poate mai adevărată. Însă la şcoală Taylor nu se pricepuse prea bine să-şi facă prieteni. Aşadar, cum ar putea acum să se descurce în lumea intrigilor?
Face cunoştinţă cu dezinvolta Quinn – o adolescentă de şaisprezece ani, fiica şefei sale – şi are o revelaţie: poate că această “regină a stupului de albine” o poate învăţa cum să răzbească în industria filmului. Quinn o ia sub aripa ei ocrotitoare şi, curând, Taylor înregistrează primele victorii împotriva principalei sale rivale, Kylie. Însă în momentul în care Quinn o sfătuieşte să-i fure iubitul lui Kylie, se întâmplă un lucru neprevăzut în scenariu: Taylor se îndrăgosteşte de el. Va reuşi ea să se comporte ca o fată rea, ca să obţină ce-şi doreşte?

ETERNAL STARLING la Leda

Evie Starling a dus o viaţă relativ lipsită de evenimente, ieşind cu prietenii, pălăvrăgind despre băieţi şi conducându-şi Mustangul din 1966. Totul se schimbă atunci când se mută în Gunnison, Colorado, pentru a merge la colegiu şi când cunoaşte doi bărbaţi misterioşi.
Timp de secole întregi, Alex Night şi Emil Stone tânjiseră după Evie – dar fiecare dintre ei are propriile sale motive pentru a-şi dori să fie cu ea.  Când amândoi susţin că reprezintă sufletul ei pereche şi îi vorbesc despre un trecut incredibil, Evie află că este cu totul alta decât cea care credea că este. 
Curând, Evie se trezeşte în mijlocul unei bătălii seculare dintre Societatea Amarantină – protectorii de suflete – şi Rezistenţa Daevos – distrugătorii de suflete. Cu un trecut pe care nu şi-l înţelege şi un viitor plin de primejdii, Evie trebuie să decidă în cine poate avea încredere.  Dar Alex şi Emil nu sunt singurii care o doresc pe Evie, iar sufletul ei va ajunge miza într-o luptă eternă, dusă pe viaţă şi pe moarte.

Mostenirea Christopher Paolini

A început cu Eragon... Şi se încheie cu Moştenirea. Nu cu mult timp în urmă, Eragon, Biruitorul Umbrei, Călăreţul Dragonului, nu era decât un biet băiat de fermier, iar dragonul său, Saphira, doar o piatră albastră în pădure. Acum, soarta unei întregi civilizaţii se află pe umerii lor. Lungi perioade de antrenament şi lupte au adus cu ele victorii şi speranţă, dar şi pierderi îngrozitor de dureroase. Şi, cu toate acestea, adevărata luptă încă nu a început: trebuie să-l înfrunte pe Galbatorix. Iar când o vor face, vor trebui să fie suficient de puternici pentru a-l învinge. Şi dacă ei nu vor reuşi, nu va mai exista altcineva. Nu va mai exista o a doua şansă. Călăreţul şi dragonul său au ajuns mai departe decât ar fi îndrăznit cineva să spere. Dar vor reuşi ei să-l răstoarne pe maleficul rege şi să reinstaureze dreptatea în Alagaesia? Şi, dacă da, cu ce preţ?

Divina Adoratoare (vol.2 seria Razbunarea zeilor) la ed RAO

Oamenii trădaseră iarăşi. Domnind peste oraşul sfânt Karnak, preoteasa împlinea ritualurile regale, înălţa edificii şi cârmuia un grup de credincioşi pe care faraonul Amasis, deşi îndrăgea cultura greacă, îl respecta. Încă de la întemeierea dinastiei saite, Egiptul de Jos se deschidea spre lumea din afară şi acceptă, pe zi ce trecea, decăderea idealurilor şi a obiceiurilor. Dându-şi seama de gravitatea împrejurărilor, Divina Adoratoare încercă să apere valorile moştenite de la străbunii întemeietori. Doar respectarea temeinică a ritualului ferea încă ţara de haos şi, în această privinţă, o cât de mică neatenţie ar fi avut urmări cumplite. Neputând să îndure nici rătăcirile, nici nevolnicia oamenilor, zeii nu vor întârzia să se răzbune.

Fugarul (vol.1 seria Razbunarea zeilor) Christian Jacq

Egipt anul 318 î. Hr. Deşi muncea de puţin timp în Casa Talmacilor, talentatul tânar Kel, socotit peste măsură de înzestrat şi hărăzit unei frumoase cariere, fusese însărcinat să se ocupe de documentele mai dificile. Dar, într-o zi, săvârşeşte o greşeală teribilă, întârzie la slujbă, iar în momentul când ajunge, îi găseşte morţi pe colegii săi şi pe bătrânul învăţat. Îşi dă seama că asta s-a întâmplat din cauza papirusului cifrat pe care s-a chinuit să-l tălmăcească. Papirus ce conţinea numele celor care au pus la cale un complot împotriva regelui, dorind să-l ucidă. Probabil că ucigaşii erau pe aproape şi stăteau la pândă. Drept urmare, Kel a luat papirusul şi a fugit. Oamenii trădaseră iarăşi. Domnind peste oraşul sfânt Karnak, preoteasa împlinea ritualurile regale, înălţa edificii şi cârmuia un grup de credincioşi pe care faraonul Amasis, deşi îndrăgea cultura greacă, îl respecta. Încă de la întemeierea dinastiei saite, Egiptul de Jos se deschidea spre lumea din afară şi accepta, pe zi ce trecea, decăderea idealurilor şi a obiceiurilor.

Eu Bacul nu-l iau - Parodie Vara nu dorm de Connect R