Fluturi - volumul 3 de Irina Binder

Fluturi este o poveste de iubire spusă altfel. O recomand adeseori celor care au uitat să iubească. Recitesc adesea din ea şi iubirea e la fel de proaspătă. Iubesc iubirea! Adu în viaţa ta lucruri care nu pot fi cumpărate cu bani – ele sunt cele mai valoroase! Ridică-te, îmbracă-te frumos şi urmează-ţi visurile! Eşti o minune! Iartă! Iubeşte! Bucură-te!” — Hrisostom Filipescu

„Scrisul e ca o luptă pe care, dacă o duci la capăt cu demnitate, cu dragoste, cu eroism, cu jertfelnicie, cu atenție, cu devotament faţă de Cel Care ți-a pus pana harului în mâna sufletului, fiind deplin conștient de valoarea, responsabilitatea și urmările sale, ajungi să transformi vieţile oamenilor. Ca duhovnic al autoarei, eu, unul, consider că ea a avut și are ceva de spus lumii prin frumoasa poveste pe care ne-a împărtăşit-o în Fluturi. Vor fi multe de învățat din carte și mai multe la care se cere profunzime în gândire, dar la sfârșitul poveștii va rămâne în mintea și în sufletul fiecăruia dintre noi, cei care am râs și am plâns pe parcursul cărții, imaginea frumoasă a omului reprezentat de Irina. Om care a râs, a plâns, s-a bucurat, a deznădăjduit, a luptat și s-a resemnat, a murit părerilor altora și a înviat speranței, și-a rupt sufletul în bucățele mici pentru cine nu a meritat, pentru ca apoi să și-l adune, când nu se aștepta, din sufletele oamenilor care i-au dovedit iubirea. Asta înseamnă a scrie cu adevărat, a scrie cu sufletul tău în sufletul celuilalt.” — Preot D.I.

sursa

Nerve: Adevar sau provocare by Jeanne Ryan

Colecția Leda Edge vă aduce o nouă analiză a vieții sociale de astăzi și a puterii tehnologiei prin cartea Nerve: Adevăr sau provocarede Jeanne Ryan, destinată segmentului young adult și ecranizată în 2016.

Când Vee este aleasă pentru a juca în NERVE, un joc anonim de provocări transmis live online, ea descoperă că jocul o cunoaşte. O tentează cu premii luate din pagina ei AstaSuntEu şi o pune să facă echipă cu băiatul perfect, Ian cel super-sexy. La început este palpitant ― fanii lui Vee şi Ian îi încurajează să răspundă unor provocări tot mai riscante, cu mize tot mai mari. Dar jocul ia o întorsătură malefică atunci când sunt trimişi într-un loc secret împreună cu cinci alţi jucători pentru runda Marelui Premiu. Dintr-odată, este un joc de totul sau nimic, cu însăşi viaţa lor pusă la bătaie. Oare cât de departe va merge Vee înainte să cedeze, înainte să piardă NERVE?

„Un roman original şi alert, care ne oferă o felie de viață în care cultura pop dă un înţeles cu totul nou televiziunii de tip reality-show la modă.” VOYA

„Comentariul asupra societăţii de azi, în care viaţa a devenit un spectacol public, este corect şi profund. Tempoul este neobosit, iar cititorii vor da înnebuniţi paginile, până la ultima.” KIRKUS REVIEWS

sursa

Biblioteka 2

Muntele familiei Gray de John Grisham la ed.RAO

Cel mai bine vândut autor de thrillere juridice

Peste 275 de milioane de exemplare vândute în întreaga lume

În Muntele familiei Gray, Grisham se întoarce la perioada crizei financiare izbucnite în 2008. Protagonista sa, Samantha Kofer, lucrează pe Wall Street, la cea mai mare firmă de avocatură din lume, Scully & Pershing. Valul de concedieri şi disponibilizări o azvârle într-un colţ îndepărtat din Apalaşia, unde se confruntă cu problemele adevărate ale oamenilor adevăraţi. Într-un bazin carbonifer exploatat la sânge de companii fără scrupule, Samantha se vede târâtă într-o luptă dură şi periculoasă din care scapă cine poate.

Muntele familiei Gray nu este un simplu thriller juridic, ci şi povestea unei regiuni frumoase, dar sărace a Americii, unde legile sunt încălcate, regulile ignorate, reglementările dispreţuite şi comunităţile dezbinate.

„Această descindere în mijlocul jocurilor politice ale unui orăşel de provincie reprezintă unul dintre cele mai bune thrillere juridice scrise de Grisham în ultima vreme.

Marea atracţie nu constă în elementul de mister, ci în pleiada de personaje care o ajută pe eroină să îşi descopere pasiunea.“

Radu Gyr poet condamnat de trei dictaturi

Poet, gazetar, dramaturg si eseist, doctor în litere si conferentiar pe linia Mihail Dragomirescu, Radu Gyr (Radu Demetrescu) nascut la 2 martie 1905 la Cîmpulung Muscel – mort la 29 aprilie 1975 la Bucuresti avea sa poarte un destin parca scris ca sa-i puna la încercare credinta. Crucificat al temnitelor în trei rînduri el n-a tradat nimic din ce-ar fi putut stirbi onoarea unui om.

Premiant de patru ori al Societatii Scriitorilor Români si al Institutului pentru Literatura al Academiei Române (1926, 1927, 1928, 1939), este autor al mai multor volume de versuri dintre care Cerbul de lumina (1928), Stele pentru leagan (1936), Cununi uscate (1938), Poeme de razboi (1942), Balade (1943). De asemenea a semnat mai multe studii critice (care au fost anterior sau au devenit cursuri universitare) despre Invierea de Lev Tolstoi (1927), despre eposul sîrbesc (1936) si despre evolutia criticii estetice si curentele de avangarda (1937). A mai dat luminii tiparului o serie de conferinte. A colaborat la numeroase publicatii ale vremii ca: „Gândirea", „Ramuri", „Universul literar, „Convorbiri literare��?, „Adevarul literar si artistic��?, „Viata literara"", „Revista Fundatiilor Regale"".

Sub toate cele trei dictaturi si-a petrecut aproape 20 de ani în detentie politica. Mai întîi, în timpul dictaturii carliste, este internat între 1938 si 1939 în lagarul pentru legionari de la Miercurea-Ciuc. Revoltat de asasinatele de neiertat (vezi asasinarea lui Armand Calinescu si a lui Nicolae Iorga) din timpul scurtei ascensiuni legionare (1940-1941) Radu Gyr se desparte de turnura violenta a miscarii. Dupa rebeliunea legionara din ianuarie 1941 este condamnat pentru a doua oara la detentie, dar pentru „reabilitare��? este trimis în linia întîi pe frontul de Rasarit alaturi de alti intelectuali în rezerva (dintre care multi au murit). La întoarcerea de pe front în 1945 este din nou încarcerat, condamnat în Lotul 2 al jurnalistilor. Eliberat în 1956, este arestat din nou, în 1958, si condamnat la moarte pentru poezia Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane.

Dosarul penal 276 Atanasiu Constantin si altii, în 23 de volume din *A.C.N.S.A.S., cuprinde, între altele, 8 volume „privind pe învinuitul Radu Demetrescu Gyr��?.

La 16 martie 1959 adresa 5499/872/1959 specifica trimiterea sub escorta la Tribunalul Militar la 23 martie 1959 ora 8 dimineata a întregului lot ce urma sa fie judecat, din care facea parte si învinuitul Radu Demetrescu Gyr. Chiar în acea zi, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militara – Colegiul de Fond încheia Dosarul 872/1959 al lotului „Atanasiu Constantin si altii��?, compus din 14 persoane, „întrunit în sedinta publica cu respectarea formelor legale în scop de a judeca (urmeaza citarea tuturor învinuitilor) si pe „Demetrescu Radu Gyr [...]fost profesor, fara ocupatie în ultimul timp [...] cu licenta în litere si filozofie, condamnat înainte a fost la 12 ani închisoare corectionala si la 12 ani detentie riguroasa pentru dezastrul tarii în 1945, în prezent arestat pentru crima de uneltire contra ordinei sociale prevazuta si pedepsita de articolul 209 punctul 1 al Codului Penal si pentru crima de activitate intensa contra clasei muncitoare si miscarii revolutionare prevazuta si pedepsita de articolul 193/1 alineatul 3 Cod Penal.��?

Martor al poetului în procesul din 24 martie 1959 este Valeriu Anania din a carei depozitie aflata la fila 250 a volumului 10 Dosar P/276 Atanasiu Constantin si altii redau un fragment: „Precizez ca domnul Radu Gyr recita din memorie. Nu am încercat sa public poeziile mele. Am înregistrat pe o banda de magnetofon 25 de poezii ale mele, apoi unele de Tudor Arghezi si altele de Radu Gyr. In ce priveste poeziile lui Radu Gyr  aveau  caracter liric religios. [...]Intre ceilalti dl Rdu Gyr se bucura de autoritate mai ales din punct de vedere literar.��?

Asadar, din nou „crima��? de a fi scriitor. „Nesabuinta��? de a-ti afirma spiritul luminat. „Nerusinarea��? de a aduna în jurul tau iubire, întelegere, „obraznicia��? de a face, cu orice pret, cultura. „Pacatul��? strigator la cer de a fi tu însuti, chiar în vremuri de restriste. „Crima��? de a compune versuri.

Procesul-verbal nr. 62 din 30 martie 1959 (fila 274 a dosarului P/276 volumul 10) al Colegiului de Fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militara hotaraste „schimbarea calificarii din crima de activitate intensa contra clasei muncitoare potrivit Codului Juridic Militar, potrivit articolului 292��? si-l mai declara pe Radu Gyr „culpabil la crima de instigare la tradare de patrie prevazuta si pedepsita de articolul 12 combinat cu articolul 186 al Codului Penal prin extinderea concluziilor de învinuire potrivit prevederilor articolului 289 Cod de Procedura Penala.��?

La fila 275 citim SENTINTA: „Tribunalul în numele poporului hotaraste: facînd aplicarea articolului 211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamna pe Demetrescu Radu Gyr la moarte pentru crima de insurectie armata prevazuta si pedepsita de articolul 211 Cod Penal prin schimbarea calificarii conform articolului 292 Cod Juridic Militar din crima de uneltire contra ordinei sociale prevazuta si pedepsita de articolul 209 punct 1 Cod Penal.

Facînd aplicarea articolului 193/1 alineatul 3 Cod Penal cu unanimitate de voturi îl condamna la 20 de ani detentiune grea pentru crima de activitate intensa contra clasei muncitoare si miscarii revolutionare.

Il condamna si la 10 ani degradare civica conform articolului 58 Cod Penal si în baza articolului 25 punct 6 Cod Penal i se confisca în întregime averea personala (pe care, evident, n-o avea, n.n.).

Conform articolului 101 Cod Penal se va executa pedeapsa cea mai grea, adica pedeapsa cu moartea, 10 ani degradare civica si confiscarea totala a averii personale.��?

La 10 aprilie 1959 cererea de recurs declarat împotriva sentintei 62 din 30 martie 1959 era respinsa, dar condamnatul Radu Gyr lua act în scris de dreptul sau de a face cerere de gratiere.

Document: fila 435 a dosarului contine adresa Tribunalului Militar al Regiunii Militare Bucuresti, trimisa catre U.M. 0123/E Bucuresti – Ministerul Afacerilor Interne, mandatul de executare a pedepsei nr. 195/1959 din data de 11 iulie 1960 pentru a dispune executarea. Prezentul mandat anula mandatul de arestare preventiva nr. 15/D/1951 emis de Ministerul Afacerilor Interne.

Evenimentele se precipita. Soarta lui Radu Gyr ia o alta întorsatura. Iata documentul din A.C.N.S.A.S. care o atesta, de la fila 436 a volumului 10 din dosarul P/276: „Mandat de executarea pedepsei nr. 195/59 din 11 iulie 1960. Prin decretul 162 din 5 mai 1960 emis de Prezidiul Marii Adunari Nationale, Radu Gyr era „condamnat la munca silnica pe viata - pedeapsa ce rezulta din comutarea pedepsei capitale la care sus-numitul a fost condamnat prin sentinta 62 din 30 martie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militara mentinuta prin decizia 167 din 7 aprilie 1959 a Tribunalului Suprem Colegiul Militar s...t. A mai fost condamnat la 20 de ani detentiune grea. Conform articolului 101 executa munca silnica pe viata vazînd ca hotarîrea a ramas definitiva conform Decretului 162 din 5 mai 1960 a Prezidiului Marii Adunari Nationale. Ordonam agentilor fortei publice sa aresteze si sa conduca pe sus-numitul condamnat la Penitenciarul Jilava.��?

In sfîrsit la fila 439 a volumului 10 al Dosarului P/276 Atanasiu Constantin si altii, citim Procesul-verbal 791 din 25 februarie 1961: „Noi, comandantul fornatiunii nr. 0622 Aiud, asistat de seful biroului evidenta, astazi, în baza mandatului de arestare 195 1959/60 emis de Tribunalul Militar Regiunea Bucuresti am înmatriculat cu nr. 97/1960 pe detinutul Demetrescu Radu Gyr în executarea pedepsei de munca silnica pe viata. [...]Pedeapsa începe (+arestarea preventiva - n.n.) la 18 iunie 1958.“

Dosarul închisorilor lui Radu Gyr, adica dosarul de penitenciar se afla în volumul 17 al dosarului penal 276 Atanasiu Constantin si altii A.C.N.S.A.S., dosar în care se regasesc si dosarele de penitenciar ale inculpatilor din lotul în componenta caruia intra si Radu Gyr.

Pe coperta dosarului de penitenciar al poetului sunt înscrise închisorile prin care el a trecut, precum si numerele matricole purtate:

1) Inchisoarea „ M.A.I. (preventiv)

2) Aiud K 97/4.XI.1960

3) Vacaresti K 241/ 17. 06. 1962

4) Vacaresti K 11/ 09. 01. 1963

5) M.A.I. / U.M. 0123/H/ 5. 04. 1963

Coperta interioara a dosarului reprezinta formularul din care spicuiesc:

„Ocupatiunea - la data arestarii – pensionar - în trecut – conferentiar universitar.

Tot în acest dosar de penitenciar gasim si notele în care sta scris numarul celulelor în care Radu Gyr a fost încarcerat la arestul M.A.I. Este mutat din celula în celula asa cum a fost transferat dintr-o închisoare în alta. Sunt si acestea aspecte ale torturii psihice si fizice.

La fila 229 citim un Decret pentru comutarea si gratierea unor pedepse emis de Prezidiul Marii Adunari Nationale a R.P.R. care, „în temeiul articolului 317 litera I din Constitutie decreteaza:

I. Se comuta în munca silnica pe viata pedeapsa capitala la care a fost condamnat Demetrescu Radu Gyr.

Bucuresti 5 mai 1960

Presedintele Prezidiului                            

Marii Adunari Nationale                                         

Ion Gheorghe Maurer                                                        

Naucitoare sunt formularile actelor medicale din dosar. In general, contradictiile dintre concluziile medicale si diagnostic se fac prezente în multe dosare ale temnitelor comuniste, pentru ca detinutul sa poata fi anchetat în continuare si pentru a fi supus muncii de reeducare.

Filele 224 si 217 ale dosarului pastreaza doua documente medicale specifice temnitelor comuniste si speciale în cazul Radu Gyr:

1) Documentul de la fila 224 „emis de M.A.I. – serviciul închisoari – adresa 3515 din 23 iulie 1958 – Certificat medical – subsemnatul doctor Enescu Mihail, medic M.A.I., certific ca arestatul Demetrescu Radu Gyr este complet sanatos��? (sublinierea noastra). Urmeaza, stupefiant, diagnosticul: „sufera de scleroza cardio-vasculara, crize de angor pectoris si este în deplinatatea facultatilor mentale.��?

2) Documentul de la fila 217: la 16 iunie 1962, M.A.I., U.M. 0123/0 trimitea adresa nr. 00513052 catre Penitenciarul Vacaresti-Spital în care se cerea ca „detinutul Demetrescu Radu Gyr care va fi adus de la Penitenciarul Aiud sa fie încarcerat în camera 170 – spital, la dispozitia unitatii noastre.��?

Ultima fila a dosarului de penitenciar al lui Radu Gyr, aflat în volumul 17 al dosarului P/276 „Atanasiu Constantin si altii��? – A.C.N.S.A.S. cuprinde enumerarea actelor: actul nr. 15 D – Mandat de arestare din 11.08.1958, certificatul medical 3515, mandatul de executare a pedepsei nr. 195/60 din 25 februarie 1961 cu doua anexe si procesul-verbal de încarcerare nr. 15/1963 din 11.04.1963.

In încheierea dosarului mai citim felul, motivul iesirii din închisoare, precum si locul unde a fost îndrumat condamnatul. Recapitulam si noi:

1) 4. 10. 1960 – U.M. 0123/H – Radu Gyr este transferat la Penitenciarul Aiud.

2) 16. 06. 1962 - De la Penitenciarul Aiud este transferat la  U.M. 0193/H M.A.I. Bucuresti.

3) 5. 04. 1963. Poetul este ridicat la cererea U.M. 0123/H cu adresa 043392/ 63 si pe 11. 04. 1963 este repartizat la Penitenciarul Vacaresti.

4) 24. 05. 1963. Este eliberat prin gratiere conform decretului 236/ 1963 al Consiliului de Stat al R. P. R.

*

Eliberat în 1963, Radu Gyr este obligat sa colaboreze la revista „Glasul patriei��? (ca si Nichifor Crainic, Constantin Noica si Vladimir Streinu) dar, practic, este scos din circuitul cultural.

Se cere o precizare: gruparea intelectualilor scosi prin decrete comuniste din detentia politica, adunati sub aceeasi „umbrela��? numita „Glasul patriei��? era o modalitate de lucru a regimului comunist în colaborare cu Securitatea statului si avea un scop precis: fostii detinuti politici erau mai usor de urmarit laolalta si mai usor de strunit. Era de fapt o constrîngere: li se oferea, chipurile, singurul mod de supravietuire. Sub aceasta oferta mocnea, însa, amenintarea ca daca nu se  supun regimului pot fi privati de libertate. Sunt voci care astazi îi denigreaza pe cei ce au fost adunati la „Glasul patriei��? ca niste scolari repetenti carora li se îngaduia sa promoveze clasa. Dar o mai atenta cercetare a premiselor ce au dus aici se cere tocmai pentru a lamuri confuziile facute cu voie sau fara voie.

sursa

______

* Arhiva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii.

Revoluția cărților din primii ani de libertate

După decenii de interdicții, frustrări și temeri, în ianuarie 1990, românii au dechis Peștera lui Alladin: o comoară ieftin tipărită îi aștepta la orice colț de stradă. Piața de carte a explodat, fără reguli, fără limite și fără logică.

Dan C. Mihăilescu, critic literar: „Singurul lucru perfect organizat, în anii ăia de haos, era însuși haosul”.

Tot ceea ce fusese interzis până în decembrie 1989 a primit undă verde pentru tipar: cărți de memorialistică, jurnale, volume-document scrise de cei pe care regimul comunist îi aruncase în închisori.

Florin Iaru, poet: „Steinhardt murise în 1989 și apare cu "Jurnalul fericirii", Voiculescu, mi se pare, apare...”

Georgeta Dimisianu, editor: „Au apărut Onisifor Ghibu, Lățescu, foarte multe cărți despre acest moment concentraționar din istoria României”.

Într-o mare de volume care dezvăluiau lucruri extraordinare, un nume a făcut valuri mai mult ca oricine altcineva: Ion Mihai Pacepa. Trimis de Ceaușescu în RFG, fostul șef al spionajului comunist a cerut azil politic în SUA, în anul 1978. Regimul l-a condamnat la moarte, pentru crimă de înaltă trădare, și a oferit, pentru uciderea lui, o recomensă de un milion de dolari.

Pacepa i-a supraviețuit lui Ceaușescu, iar în anii 90 a devenit, pentru mulți, erou național. Cartea sa, "Orizonturi roșii", publicată în 1987 în SUA, a ajuns și în mâinile românilor.

Dan C. Mihăilescu: „Există înăuntrul lui trădătorul și eroul. Și-a trădat meseria, blazonul, onoarea, dar l-a șubrezit iremediabil pe dictator”.

Libertatea gustului îndoielnic

Nu doar memorialistica autohtonă s-a bucurat de mare trecere printre cititori. Adevărata lovitură au dat-o producțiile occidentale. Mai ales cele de un gust îndoielnic.

Dan C. Mihăilescu: „În 90, ca un om înfometat mult, care dă de 100 de baclavale sau de 50 de fripturi, de la nicio libertate, la mii de ediții de kamasutra, de mii de mărci de prezervative, de mii de secte. Am intrat atunci în budhism, în paranormal, toată lumea era țicnită, era dementă”.

Florin Iar: „Amintirile de dinainte de război, jurnalele ținute de foarte mulți oameni, literatura erotică, literatura de groază, dar, în primul rând, cea erotică, acolo a fost lovitura cea mare”.

Dan C. Mihăilescu: „Auzeam de Sandra Brown... Nici acum nu știu: era un român cu acest nume, erau mai mulți autori care semnau Sandra Brown? Eu, personal, nici n-am fost atât de îngrozit, mie-mi părea bine că lumea citește, că pune preț pe carte la modul practic”.

După 1990, cărțile n-au mai fost doar hrană pentru suflet, ci și o modalitate de a face bani frumoși.

Georgeta Dimisianu: „Au fost foarte mulți care au făcut din lucrul ăsta o afacere. Nu știu să vă spun ce-a fost în mintea lor. Pentru mine o editură înseamnă un loc unde apar cărți importante”.

Dan C. Mihăilescu: „Securitatea și-a chemat, în ianuarie-februarie, fidelii, colaboratorii, și le-a împărțit sume de bani, să-și facă edituri”.

El Dorado editorial

Pe o piață acaparată, zeci de ani, de editurile care publicau doar cu voie de la stăpânire, businessmanii de școală nouă au început să facă legea.

Florin Iaru: „Pe-atunci apare editura Trei, axată în primul rând pe psihanaliză și erotism, apare editura Nemira, a lui Nicolau. Humanitasul apare. Foarte multe dintre lucrările interzise au apărut acolo și de-acolo a venit și un fel de prestigiu editorial”.

Nu doar prestigiu editorial au dobândit editurile postdecembriste. Unele și-au câștigat o reputație cât se poate de proastă.

Dan C. Mihăilescu: „Edituri care piratau orice, care apăreau luni și plecau marți. Sistemul de distribuție, care era bestial: se puneau în prim plan pe tarabă numai cărțile pentru care se dădea șpagă, iar cărțile editurilor serioase intrau sub tejghea!”

Florin Iaru: „Această aplecare pentru înșelăciune este universal valabilă. Dacă țineți minte, aia e perioada marilor tunuri de tip Caritas, Gerald sau alte jocuri piramidale”.

Vestul Sălbatic al pieței editoriale de după 1990 a făcut victime, dar a creat și eroi. Le-a dat românilor de citit și de gândit. Volume-eveniment și rateuri colosale, nimic n-a lipsit din peisajul literar. Dar, oricâte cărți proaste am fi citit în ultimii 25 de ani, măcar le-am citit în libertate.

sursa

Caragiale şi acuzaţiile de plagiat.

ÎNCEPUTUL UNEI RĂZBUNĂRI   În revista „Moftul Român“ din data de 6 mai 1901, Caragiale publica un articol numit „Un frizer-poet şi o damă care trebuie să se scarpine-n cap“, în care ironiza un text trimis de un tânăr publicist, care semna Caion şi care era, în realitate, Constantin Al. Ionescu. Ironia din articol avea să declanşeze o mare răzbunare pe care Caragiale nu a anticipat-o.   Constantin Al. Ionescu, tânărul publicist ironizat de Caragiale, prim redactor la „Revista Literară“, a semnat, la data de 30 noiembrie 1901, un articol în care afirmă că nuvela lui Caragiale „Năpasta“ este plagiată după piesa „Nenorocul“, scrisă de un autor ungur numit Kemeny Istvan. Potrivit celor scrise de publicist în articol, piesa ungurului ar fi ajuns în România în 1848, tradusă de Alexandru Bogdan.   Caragiale, care la vremea respectivă conducea Berăria Gambrinus, locul unde se aduna lumea selectă a Bucureştiului, a fost deranjat de acuzaţii. „Convorbirile cu patronul Caragiale alunecau pe această temă care s-a născut din citirea articolului lui Caion. Amicii începuseră să alimenteze polemica cu fel şi fel de articole şi explicaţii, unele mai curioase decât altele. Numai Iancu Caragiale trebuia să explice fiecărui client cum stau lucrurile, arătând intenţiile duşmănoase ale acestui tânăr nechibzuit şi cutezător“, se arată în revista „Biblioteca Marilor Procese“, din 1924, în numărul dedicat celebrului proces Caragiale-Caion. 


„DOMNUL CARAGIALE N-A PLAGIAT, A COPIAT“   Cel de-al doilea articol publicat de Caion l-a enervat cu adevărat pe Caragiale. În „Revista Literară“ din 10 decembrie 1901, Caion a revenit cu un articol intitulat „Domnul Caragiale n-a plagiat, a copiat“, în care face un rezumat al operei ungurului Kemeny, alăturat cu fragmente din „Năpasta“ lui Caragiale, concluzionând că dramaturgul român a copiat integral opera lui Kemeny, schimbând doar titlul.    Pentru Caragiale, apariţia celui de-al doilea articol este momentul în care se decide să-l acţioneze în instanţă pe Caion pentru calomnie. Ca să-şi facă dreptate în instanţă şi să-şi recupereze onoarea împroşcată cu noroi de acuzaţiile tânărului Caion, Caragiale apelează la bunul său amic, avocat celebru, Barbu Ştefănescu Delavrancea. Astfel, s-a sfătuit cu Delavrancea şi a depus plângere la Preşedintele Curţii cu Juraţi de Ilfov, invocând în plângere faptul că a fost batjocorit fără niciun motiv serios. 
  „Dragă Barbu,   Rogu-te să treci pe la mine în astă seară pentru a-ţi arăta petiţia ce vreau să o prezint d-lui preşedinte al Curţii cu Juri, împotriva lui Th. Stoenescu (n.r. – directorul «Revistei Literare») şi a acelui blestemat de Caion, care crede că prin invenţiuni şi îndrăzneli de limbaj poţi distruge o muncă cinstită şi nepătată. Nu ştiu dacă ai citit al doilea articol, care este de o îndrăzneală fără pereche în publicistica românească. Dar să vedem ce vor face când vor trebui să răspundă de faptele lor. Mă stăpânesc, însă nu mai merge, e prea-prea, ca să nu zic foarte-foarte, aşa cum trebuie să fie cu aceşti neciopliţi scribuleţi.   Cu dragoste de frate, Iancu“ 
  PUBLICUL A INTRAT CU BILET   Prima înfăţişare în procesul Caragiale-Caion a fost fixată pentru data de 11 martie 1902. Între timp, Caragiale făcuse o deplasare în Ungaria pentru a demonstra că acuzaţiile lui Caion nu aveau susţineri reale. 33 de scriitori unguri pe nume Kelemy descoperise Caragiale în ţara vecină, însă niciunul nu era Istvan, iar în faţa instanţei, Delavrancea se pregătea să susţină că cel despre care vorbea Caion nici măcar nu exista.    Scandalul plagiatului lui Caragiale şi procesul de calomnie căpătaseră proporţiile evenimenului anului şi aşa se face că, în ziua procesului, un public numeros a venit să asiste la confruntarea în instanţă dintre Caragiale şi Caion. Preşedintele Curţii de Jurii a dispus ca în sală să se intre pe bază de bilet.   Acuzatul C.Al. Ionescu-Caion a lipsit, trimiţând instanţei, prin intermediul avocatului, un bilet în care invoca „o gripă cu formă nervoasă“ şi solicita amânarea termenului. Delavrancea s-a opus amânării şi termenul s-a ţinut în absenţa lui Caion. Cum Caragiale acţionase în instanţă şi conducerea „Revistei Literare“, este audiat şi directorul Th. Stoenescu. Acesta a admis în faţa instanţei că regretă cele scrise de Caion. Şeful „Revistei Literare“ a fost scos astfel din cauză, iar inculpat a rămas doar tânărul Caion.  
  CONDAMNARE, ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ   „Caion (Constantin Al. Ionescu) este cercetat de o justiţie scrupuloasă, care îi cere, printre altele, să depună în termen o traducere fidelă – legalizată de Ministerul Afacerilor Străine – a piesei inexistentului Kemeny Istvan, «Nenorocul», pe care Caragiale ar fi plagiat-o. Evident, nu poate produce această probă şi este condamnat“, explică jurnalistul şi scriitorul alexăndrean Gheorghe Filip.   Prin decizia Curţii din 11 martie 1902, Caion a fost condamnat la trei luni de închisoare, 500 de lei amendă şi 10.000 de lei despăgubiri civile. Pentru că termenul s-a judecat în lipsa sa, Caion a contestat decizia şi procesul a continuat, o nouă înfăţişare fiind fixată pentru luna iunie 1902.

Interesul publicului pentru cel de-al doilea termen al procesului a fost la fel de mare, astfel că intrarea la procesul anului s-a făcut tot pe bază de bilet. Caion s-a prezentat de data aceasta însoţit de patru avocaţi şi cu o mare surpriză.   Întrebat de juraţi: „Stăruieşti, domnule Caion, că domnul Caragiale e plagiator?“, Caion răspunde: „Stăruiesc că domnul Caragiale a plagiat. Domnia sa, prin «Moftul Român», m-a trimis o vară întreagă la Constantinopol. Am voit să-l trimit şi eu pe dânsul la Braşov. Am vrut ca, prin glumă, să-l fac să mă dea în judecată. Kemeny Istvan nu este decât Tolstoi. Caragiale a plagiat din Tolstoi“.   Caion recunoaşte că acuzaţiile referitoare la plagiatul după autorul ungur au fost o farsă, Kemeny Istvan fiind o invenţie, iar opera în chirilică fiind tipărită de el, la tipografie, special pentru farsă. „Domnul Caragiale s-a purtat nedemn cu mine, iar eu am vrut să mă răzbun. Dumnealui e vinovatul, eu nu sunt decât victima şcolii sale“, a mai spus Caion, după cum consemnează „Biblioteca Marilor Procese“.   Procesul a continuat, iar apărătorii lui Caion au adus dovezi prin care au încercat să convingă instanţa că „Năpasta“ lui Caragiale seamănă cu „Puterea întunericului“, a lui Tolstoi, iar acuzaţiile de plagiat erau întemeiate şi au cerut achitarea clientului lor.

PLEDOARIA LUI DELAVRANCEA   Avocatul lui I.L. Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, a susţinut, într-o pledoarie rămasă în istorie, originalitatea operei lui Caragiale şi a cerut condamnarea acuzatorului Caion. „Cum, domnilor?... Un popor întreg admiră pe Caragiale! Admiraţiunea trece peste Carpaţi. Bunul lui nume trece peste hotarele neamului românesc. Şi pe acest om să-l acuzi, sprijinit de falsuri, că operele lui sunt jafuri literare? Dar asta însemnează a izbi în credinţa, în admiraţiunea şi în fala românilor! Şi ce s-ar fi întâmplat dacă criticul impostor nu ar fi fost prins? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu adunam noi această mulţime de probe? O mândrie a ţării ar fi fost veştejită, nu numai Caragiale înfierat! Şi ce idee şi-ar fi făcut străinii de noi românii? Că suntem un popor care ne sărbătorim pungaşii, că gloriile noastre se întemeiază pe jaf, că geniul nostru este o ruşine, că n-avem nici conştiinţă, nici demnitate!“, a susţinut Delavrancea în pledoaria finală în faţa juraţilor.   În discursul său de susţinere, Barbu Delavrancea a invocat o serie de argumente literare pentru a arăta că există diferenţe mari între drama lui Caragiale şi cea a dramaturgului rus Tolstoi. „Dar termin, domnilor, rugându-vă să nu pierdeţi din vedere cine e calomniatul şi cine e calomniatorul. Să vă gândiţi la mijloacele întrebuinţate de calomniator pentru a pipăi bine gradul lui de perversitate, să vă închipuiţi suferinţele morale ale calomniatului, călătoriile şi cheltuielile pe care a trebuit să le facă cu adunarea probelor pentru ca, pe lângă osânda ce se cuvine vinovatului, să acordaţi despăgubirile ce se cuvin nevinovatului şi pe care le-am formulat în scris în cererea noastră“, şi-a încheiat Delavrancea pledoaria.  
 CAION A FOST ACHITAT   Cei 12 juraţi au decis însă să-l achite pe Caion, tot scandalul fiind catalogat drept „o impertinenţă de copil“. Se spune că „impertinentul“ Caion s-ar fi bucurat de suport în cercurile liberale şi din acest motiv ar fi fost achitat. „Curtea cu Juri, influenţată, pare-se, de anumite cercuri politice, l-a achitat pe calomniator în spatele căruia se spune că s-ar fi aflat de fapt Alexandru Macedonski“, mai spune profesorul de istorie Alexandru Neacşu.   Caragiale s-a arătat mulţumit într-o primă fază de verdict. „Juraţii au făcut bine că n-au condamnat copilul. E vinovat el? Nu! Cum a spus un apărător al lui, Caion nu e decât o victimă. De ce aş da eu, jurat, prin pedeapsa acestui copil inconştient sau dezechilibrat, un exemplu pentru cei mult mai echilibraţi, mai maturi şi mai sus-puşi, ca să uzeze de aceleaşi mijloace? Nu pedeapsa legii şi nici justiţia pot remedia răul, ci educaţia. Când fiecare cetăţean va pricepe prin educaţie ce înseamnă calomnia în presă, aceasta nu va mai exista. Bine că l-a achitat!“, le-ar fi spus Caragiale clienţilor de la Gambrinus, după cele relatate în revista „Biblioteca Marilor Procese“.     
 Macedonski intră în scenă. Caragiale pleacă   „Justiţia îl achită, însă, încurajându-l în «infamiile» lui – cum ar fi zis Caragiale însuşi. Susţinut puternic de Macedonski, alergic şi el la valori, Caion «descoperă» alte «două plagiate». Macedonski intră el în arenă şi ţine o conferinţă la Ateneu cu atacuri dure la adresa lui Caragiale, Coşbuc şi a direcţiei junimiste. Nu a apucat să termine conferinţa, fiindcă a fost huiduit. A intervenit, aşadar, judecata publicului. Acelaşi Macedonski, în aceeaşi logică furibundă a lui Caion, scrisese că Eminescu «n-a fost decât un plagiator aproape din cuvânt în cuvânt al poeţilor germani, stricător al versului, al limbii şi o ruşine pentru epoca actual㻓, explică scriitorul Gheorghe Filip.   După scandalul iscat de acuzaţiile aduse de Caion, opera lui Caragiale, în ansamblu, a fost atacată în repetate rânduri. „I s-a reproşat lui Caragiale nu numai că nu «îşi respectă naţiunea», că «îşi bate joc de ea», dar şi faptul că spiritul său a rămas prizonier epocii despre care a scris. În ideea liberală că societatea evoluează rapid, opera lui Caragiale ar deveni caducă, iar limba în care a fost scrisă – de neînţeles. Timpul, însă, nu a validat asemenea teorii“, adaugă scriitorul Gheorghe Filip. 
S-A AUTOEXILAT LA BERLIN   Se spune că pata aruncată de Caion peste integritatea sa de creator şi problema nelămurită a plagiatului după Tolstoi l-au urmărit pe Caragiale până la finalul vieţii. Scârbit de umilinţa trăită şi sătul de nedreptăţi, nenea Iancu a decis să părăsească ţara în 1904, stabilindu-se în Germania, după ce a primit o moştenire de la o mătuşă. Caragiale a murit în Germania, în 1912, departe de ţară, dar cu gândul la ea. „Împrejurările prin care a trecut şi trece ţara noastră, care-mi întristează aşa de adânc bătrâneţele mie, să-ţi fie îndemn în dragoste pentru patrie! Dumnezeu să-ţi facă ţie parte de vremuri mai bune la bătrâneţe! Noi am început cu veselie şi sfârşim cu mâhnire. Să vă dea vouă, tinerilor, Domnul să nu mai vedeţi niciun rău arătându-se pe biata noastră ţară“, îi scria Caragiale din exil fiului său Mateiu, cu câţiva ani înainte de moarte.   
 Revizuirea procesului în 1972   La 70 de ani de la celebrul proces şi la 60 de ani de la moartea marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, problema calomniei şi a procesului a fost repusă pe tapet la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti. În 1972, a avut loc revizuirea procesului din 1902 intentat de Caragiale lui Caion.  „Revizuirea din 1972 ar fi avut un sens dacă s-ar fi referit exclusiv la achitarea lui Caion. Din păcate, ea a fost concepută şi ca o rejudecare a procesului de plagiat. Ceea ce era perfect inutil. O făcuse Delavrancea în chip strălucit. În fond, scopul revizuirii din 1972, era de a-i repara onoarea lui Caragiale. Onoare care nu mai avea nevoie să fie reparată“, scria Nicolae Manolescu, în ziarul „Adevărul“, în 2012.  

deElisabeth Bouleanu


sursa :http://adevarul.ro/locale/alexandria/caragiale-acuzatiile-plagiat-culisele-unui-proces-zguduitor-intra-bilet-l-a-facut-nenea-iancu-plece-definitiv-tara-1_558414becfbe376e35730da2/index.html

Despre TWOW

George R. R. Martin    amana lansarea celui de al 6 lea volum din seria Cântec de gheață și foc conform        http://grrm.livejournal.com/395189.html

Piramida - Tom Martin

Nisipul timpului se apropie de sfârşit... O cursă împotriva timpului şi sfârşitului lumii. Un eminent profesor de la Oxford este găsit mort în munţii din Peru, foarte aproape de Machu Picchu, cu toate acestea, autorităţile declară moartea lui o sinucidere. Tânăra Catherine Donovan refuză să creadă verdictul dat, mai ales după ce primeşte un mesaj cifrat, trimis chiar înainte de moatea expertului împreună cu mai multe hărţi antice de o valoare inestimabilă, căci una dintre ele pare a fi copia celebrei Piri Reis, care cartografiază coasta de est a Americii de Sud, coasta de vest a Africii şi coasta de nord a Antarcticii - pe vremea când era un paradis tropical, înainte de a fi acoperită de gheaţă. Împreună cu James Rutherford pornesc într-o călătorie ce-i poartă din turnul din Oxford până la minunile antice din Peru şi Egipt. Cu o organizaţie din umbră pe urmele lor, Catherine şi James trebuie să dezlege misterul hărţilor şi prezicerile mayaşilor.

De neinvins Laura Hillenbrand

In copilarie, Louis Zamperini a fost un delincvent incorigibil. In adolescenta, el si-a orientat spiritul rebel spre atletism, descoperindu-si un talent uimitor, care l-a dus la Jocurile Olimpice de la Berlin. Dupa inceperea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, sportivul a devenit aviator. In luna mai a anului 1943, bombardierul sau s-a prabusit in Oceanul Pacific si Zamperini a supravietuit pe o barca de salvare vreme de 47 de zile. A urmat experienta de cosmar a lagarelor japoneze pentru prizonieri de razboi. La limita rezistentei, Zamperini a raspuns disperarii cu ingeniozitate, suferintelor cu speranta, brutalitatilor cu revolta. Soarta lui, triumfatoare si tragica deopotriva, avea sa atarne de firul tot mai subtire al vointei sale.

De neinvins este o marturie de neuitat a rezistentei mintii, corpului si spiritului uman, adusa stralucitor la viata de Laura Hillenbrand.

Îngerul întunericului SIDNEY SHELDON

Detectivul Danny McGuire îl găsește pe Andrew Jakes ucis cu brutalitate și legat de trupul soției sale, frumoasa Angela Jakes, care abia a supraviețuit atacului. Vrăjit de ochii ei adânci, Danny jură să-l găsească și să-l pedepsească pe vinovat. Este primul său caz de o asemenea anvergură, iar sângeroasa crimă ajunge să-i bântuie viața. Cine este autorul? Și de ce a lăsat-o în viață pe tânăra soție a lui Jakes, ale cărei chip și inocență i-au rămas întipărite în suflet?

Interesul lui McGuire devine o obsesie care se întinde pe zece ani și pentru care ajunge să plătească cu slujba. În cele din urmă, reușește să treacă peste eșecul acestei crime nerezolvate doar mutându-se în Franța. Însă când Matt Daley, fiul înstrăinat al lui Andrew Jakes, îl caută și-i spune că are dovezi noi și șocante despre caz, bărbatul devenit director în Interpol decide să pornească iarăși la vânătoare, pentru a răzbuna doi ochi de înger.

Plin de strălucire, fascinant și cu întorsături spectaculoase de situație care conduc spre un final șocant, romanul Îngerul întunericului este un clasic Sidney Sheldon, bazat pe notițele autorului.

Ce ne spunem cand nu ne vorbim - Chris Simion

Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă şi să se ascundă. Fără nicio explicaţie. Îşi abandonează iubitul, părinţii, prietenii... tot. Pleacă din ţară ca să-şi trăiască sfârşitul într-o singurătate deplină, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, îşi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamită. Anulează toate aşteptările. E sănătoasă tun, fără urmă de neoplasm, prin urmare, în viaţă. După doi ani în care a dansat tango cu moartea, revine în povestea din care evadase, dar nu se mai identifică profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu peşti-emoţii, cu scoici-amintiri, cu gânduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai înainte, se dovedeşte a fi acum ceva banal, deloc esenţial, foarte simplu de înlocuit. Singurul lucru cu care rămâne după această jupuire e sinele. Dacă primul diagnostic a fost greşit sau dacă şi-a inventat povestea doar ca să fugă de realitatea în care era... nu mai contează atâta timp cât, însoţind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am făcut ţăndări ca să ne recompunem, am minţit ca să descoperim adevărul, am urât ca să aflăm iubirea adevărată, ne-am pierdut definitiv ca să îl regăsim pe Dumnezeu pentru totdeauna. 
„Când eşti pe un drum cu sens unic, fără cale de întoarcere, fiecare secundă te costă altfel. Moartea îmi zâmbeşte din colţul camerei. Mi-ai şoptit toată copilăria că viaţa trebuie să fie o eternă lecţie în care să ne pregătim să murim. 
Mă auzi? Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce doreşte. În fiecare răsărit de soare există ceva frumos. Călătoria aceasta nu poate avea sfârşit."






Chris Simion s-a născut pe 20 august 1977, în Bucureşti. A absolvit Universi­tatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" – Bucureşti, secţia teatrologie, în 2000 şi secţia regie teatru în 2005. 
Prima carte, Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani, i-a fost publicată la vârsta de 16 ani, în 1994, autoarea fiind numită de criticul George Pruteanu „un fel de pui de Cioran în fustă lungă şi neagră". La 17 ani i se publică Dogmatica fericirii, iar în prefaţa cărţii actorul Florian Pittiş scrie: „Citindu-ţi cartea am tras şi eu o concluzie. „Vrei să fii fericit? Dacă eşti pregătit să suferi, iubeşte! Chris Simion... nu eşti cumva o reîncarnare a mea?" Alte titluri publicate: Disperarea de a fi (1996); De ce nu suntem ceea ce putem fi? (1997); Spovedania unui condamnat (1998/2000); În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine(2002), Ce ne spunem când nu ne vorbim (Editura Trei, 2010).
În 2009 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. 
În teatru Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă. Specta­colele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât şi pentru spectatorii care îi prizează poveştile. Până în prezent, a semnat regia la peste 30 de spectacole de teatru, producţii realizate atât în teatrul instituţionalizat, cât şi în teatrul independent. A lucrat cu cei mai importanţi actori ai scenei româneşti de teatru, precum şi cu actori tineri, debutanţi. Dintre spectacolele ei, amintim: Copilul divin după Pascal Bruckner (1999), Scaunele după Eugene Ionesco (2004), Dragostea durează 3 ani după Frédéric Beigbeder (2006), Şi caii se împuşcă, nu-i aşa? după Horace McCoy (2007), Omul pescăruş după Pescăruşul Jonathan Livingstone de Richard Bach (2009), 7 blesteme (2010), Maitreyi după Mircea Eliade (2011), Oscar şi Tanti Roz după Eric Emmanuel Schmitt (2010), Hoţii de frumuseţe după Pascal Bruckner (2013), Mecanica inimii după Mathias Malzieu (2013), Hell după Lolita Pille (2014), Studii despre iubire după Ortega y Gasset (2014).
De 15 ani conduce Compania de Teatru D’AYA, un proiect privat, inovator, pornit la iniţiativa scriitorului francez Pascal Bruckner, care a devenit ulterior Preşedintele Onorific al companiei. 
În 2006 iniţiază proiectul Teatrul Undercloud din Lăptăria lui Enache – Terasa „La Motoare".
Printre premiile obţinute amintim: 1995 – bursă de studii în literatura sanscrită, New Delhi – Sanskriti Kendra. 2000 – Spectacolul „Călător în noapte" premiat la Festivalul de Teatru Experimental de la Cairo. 2002 – „Premiul debut în proză" acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor. 2004 – „Premiul pentru cel mai bun spectacol" pentru „Scaunele" acordat de Alliance Française, urmat de turneu în India în opt oraşe. 2006 – „Premiul de Excelenţă" în Gala Antidrog acordat de Guvernul României pentru spectacolul Hell.

Suge-o, Ramona! - Andrei Ciobanu

Peste 1.000.000 de cititori online

Capitole inedite faţă de versiunea online!

Nu ştiu dacă ai urât vreodată atât de mult pe cineva, încât să simţi că nu poţi respira fără acea persoană. Paradoxal!

Cu toţii ne amintim de prima iubire adolescentină, care vine la pachet cu suferinţă, trădare, fluturi în stomac, scenarii fanteziste. La prima iubire lumea se prăbuşeşte şi renaşte la fiecare atingere, la fiecare dialog, în fiecare zi. Prins între pasiunea pentru Ramona şi dorinţa de a se răzbuna pentru indiferenţa ei, Andrei trăieşte câteva aventuri extrem de incitante şi se transformă din timidul îndrăgostit într-un Casanova modern. 

Suge-o, Ramona! este povestea unei deveniri, o confesiune onestă despre maturizare sexuală şi morală, despre trecerea de la adolescenţă la maturitate. Hilare sau triste, emoţionante sau cinice, aventurile lui Andrei sunt cele ale adolescentului obişnuit, care caută, încearcă, eşuează sau învinge, totul pentru a o impresiona pe fata visurilor sale.

„Cred că cea mai corectă explicaţie a apariţiei acestei cărţi este că pur şi simplu s-a întâmplat. Eu cred că lucrurile mişto au loc atunci când nu le plănuieşti şi le laşi să se întâmple". – Andrei Ciobanu

Andrei povesteşte, cititorii răspund:

„Ţi-am citit cartea, Andrei şi vreau să-ţi spun că de azi nu mai ai voie să ieşi afară" – Alfred, aka Mama lui Andrei

„Wow, ce de litere aici!"- O asistenta tv al carei nume nu avem voie sa-l dam

„Nu pot să cred că ai publicat asta! Clar, te dau în judecată!!!!!" – Ramona

„Like"- Facebook

„Tulaaaaai! Holy Shit Dude! :)))) Penală de epică!! Leşinez în puii morţilor mei :)))"- Nutella Zombye

Andrei Ciobanu: Născut, nu făcut, la 1 iulie 1989, în Suceava. A fost, pe rând, explorator al adâncurilor (a căzut într-un canal când era mic), teoretician al platonismului (a iubit de la distanţă o colegă de gimnaziu), atlet al amorului adolescentin, student la Cluj şi stand-up comedian în Bucureşti. 
Acum se aude la matinalul Kiss FM şi se citeşte online şi offline oriunde şi oricând.

Îndrăznește să iubești - Katie McGarry

„TE PROVOC…”
Dac-ar ști cineva adevărul despre viața pe care o duce acasă Beth Risk, mama ei ar fi trimisă la închisoare, iar Beth, adolescenta de șaptesprezece ani, cine știe unde. Așa că ea își protejează mama cu orice preț. Până în ziua în care unchiul ei își face brusc apariția, forțând-o pe Beth să aleagă între libertatea mamei și propria fericire. Așa se întâmplă că Beth se pomenește locuind împreună cu o mătușă care n-o vrea și frecventând o școală care n-o înțelege. Deloc. Cu excepția unui băiat care n-ar trebui s-o înțeleagă, și totuși…
Ryan Stone e băiatul de aur al orașului, un jucător de baseball vedetă… cu secrete pe care nu le poate destăinui oricui. Nici măcar prietenilor cu care împarte totul, inclusiv permanentele provocări spre fapte nebunești. Iar cea mai nebunească dintre toate? S-o invite la o ieșire împreună pe skaterița care nici că putea să fie mai puțin interesată de el.
Dar ceea ce debutează ca o provocare ajunge să fie o atracție intensă la care nu se așteptau nici Ryan, nici Beth. Dintr-odată, băiatul cu imagine impecabilă își riscă împlinirea visurilor — și viața — pentru fata pe care o iubește, iar fata care nu lasă pe nimeni să se apropie prea mult se provoacă pe ea însăși să vrea totul…

PRIMA IUBIRE de James Patterson şi Emily Raymond

Axi Moore e o „fată bună”: învaţă bine şi nu creează probleme, dar tot ce vrea e să plece cât mai departe de orăşelul amărât în care trăieşte şi de viaţa chinuită lângă un tată alcoolic. Când Axi hotărăşte să pornească într-o călătorie şi să străbată America, singura persoană pe care o vrea alături este cel mai bun prieten al ei, Robinson ─ de care e îndrăgostită nebuneşte în secret.

Aventura, plănuită în detaliu, reprezintă şi prima ei revoltă adolescentină, de încălcare a regulilor. Dar lucrurile scapă de sub control în momentul în care cei doi se trezesc cu poliţia pe urmele lor. Iar când Robinson începe să se simtă rău, Axi trebuie să înfrunte realitatea ─ e posibil ca această călătorie să fie cea din urmă pentru el.

Prima iubire este o aventură frumoasă, o poveste despre doi adolescenţi în căutarea bucuriei şi a libertăţii, a speranţei, în cazul lui Axi, şi a vieţii înseşi, în cazul lui Robinson. E o mărturie a puterii primei iubiri şi a felului cum îţi poate ea schimba viaţa, o poveste superbă şi emoţionantă, care ne aduce aminte, printre zâmbete şi lacrimi, cât de fragilă este viaţa şi cât de minunat e să iubeşti.

Afacerea Columb - Steve Berry

Câştigător al premiului Pulitzer, Tom Sagan este un jurnalist de investigaţii care a scris articole dintre cele mai interesante despre subiecte arzătoare din întreaga lume. Dar reputaţia sa profesională este adusă la zero în momentul în care un articol controversat despre o zonă măcinată de războaie este considerat o înşelăciune. În prezent, este nevoit să trăiască chinuit de deciziile greşite pe care le-a luat şi cu adevărul şocant pe care nu îl va putea dovedi niciodată - căderea sa fiind un act deliberat pus la cale de un duşman necunoscut. Însă în momentul în care este pe punctul de a-şi curma viaţa pentru a pune capăt suferinţei, destinul intervine printr-un străin enigmatic care vine cu o cerere ce nu poate fi ignorată. Zahariah Simon are nevoie disperată de ceva ce numai Sagan poate avea - cheia unui mister de 500 de ani, o comoară cu implicaţii politice controversate în lumea modernă. Pentru amândoi, Simon şi Sagan, miza este mare, motivaţia - foarte personală, iar consecinţele conflictului dintre ei pot fi cu adevarat catastrofice.  Steve Berry scrie un nou roman plin de aventuri palpitante care îl poartă pe cititor într-o căutare riscantă, din Florida la Viena şi Praga, iar în final, prin munţii Jamaicăi, unde doi bărbaţi încearcă să îşi încheie socotelile, printr-un joc periculos care va schimba tot ceea ce ştim despre descoperirea Americii.  "Genul meu de thriller." - Dan Brown