"Viitorul unei naţiuni este hotărât de modul în care aceasta îşi pregăteşte tineretul", afirma încă din secolul al
XVII-lea marele umanist olandez Erasmus.
"În România anului 2000, nu mai este un secret pentru nimeni faptul că analfabetismul a atins incredibila
cifră, neoficială, de 20%, profesorii au închis şcolile o lună intrând in grevă fiindcă nu mai puteau trăi din salariu şi pentru acest "delict" Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), in lipsa unei soluţii omeneşti, şi-a dat in judecată profesorii! In 1997, elevii au ieşit pe străzi să protesteze...contra învăţământului prea mult - adică a măririi numărului de probe la bacalaureat . Scandalul din 1999 al manualelor alternative în care Eminescu era simbolic prezentat, iar documentele (nu miturile!) care atestă istoria poporului român erau ignorate, aminteşte nu de reforma anului 1999, ci ...de reforma sau - reorganizarea comunistă din 1948 a învăţământului românesc ! Atunci s-au produs celebrele manuale ale lui Roller care falsificau istoria României, iar manualele de literatură includeau pagini de lectură menite să trezească in sufletele şcolarilor
ideile "mari" ale vremurilor noastre.... Unele conţineau o poezie de Eminescu, altele nici un text de Eminescu . Deci nimic sau aproape nimic schimbat intre 1948 şi 1999îin reformarea învăţământului românesc?
Din raţiuni probabil exclusiv politice, mai ales în acest an electoral, problema scăderii nivelului de pregătire
în învăţământul românesc este tratată fals, numai in relaţie exclusivă cu veniturile bugetare. Nepriceperea şi
nepăsarea care se observă astăzi în şcoli, puse sub semnul bunăvoinţei, sunt tot atât de păgubitoare ca si reaua credinţă, iar împrejurările (tranziţia!) -aşa cum spunea încă din antichitate Meandru - sunt mult mai puternice decât legile (şi ordinele MEN).
Autonomia şcolilor generează, din păcate, haos. Profesori, si nu puţini, îşi ţin orele (cursurile) când şi dacă
vor; alţii (sau aceiaşi) dau meditaţii plătite propriilor lor elevi, cer bani pentru note... In facultăţi, la examene, la fel.
Putinii tiinerii valoroşi au ajuns astăzi pericolul real pentru generaţiile maturizate înainte de 1989 aflate ASTAZI în funcţii de conducere şi mai ales de decizie. Exodul acestora nu este ceva întâmplător, un ‘fenomen” care ne-a ajuns şi pe noi. Salarizarea pe care se bate moneda propagandistică este, cert, un aspect fundamental dar este strâns legată şi de ceilalţi factori amintiţi. Lipsa unor modele de Profesori, atât moral cât şi professional, îi determină pe tineirii conştienţi de valoarea lor intelectuală să emigreze pentru a deveni adevăraţi profesionişti.
Despre doctorate……
Doctoratul este o etapă (finală) a studiilor universitare în accepţia europeană a Universităţii Humboldtiene.
Nu poţi accede la nici o treaptă superioară în ierarhia universitară fără acest titlu pentru care trebuie să munceşti din greu, pe bani puţini, să-ţi demonstrezi capabilitatea şi valoarea fără ajutorul nimănui, zilnic, non-stop, de dimineaţa până seara târziu, privându-te de la multe, 4-5 ani de zile (în SUA, ca să folosim cel mai înalt etalon).
Dacă pentru ştiinţele naturii, adică matematică, fizică. chimie, şi parţial biologie, se poate afirma că în
România există criterii europene echivalente de validare a valorii lucrărilor de către Comisia de acreditare a
titlurilor din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC), prin obligativitatea publicării rezultatelor în reviste prestigioase, de profil, cu referenţi, numai din străinătate, pentru a se încadra în circuitul de valori a ştiinţei universale, aşa cum am încercat să explic la începutul acestui articol, ei bine, în domeniul ingineriei, agriculturii şi al ştiinţelor socio-umaniste
se iau doctoratele într-o veselie.
Să ne amintim că privilegiaţii regimului înainte de 1989 făcuseră o pasiune începând cu savanta nr 1 a ţării,
de a se împopoţona cu titluri ştiinţifice şi universitare. Maimuţăreala a continuat după 1989, când demnitari, oficiali de partd şi de stat, academicieni sunt doctori şi universitari fără….o operă ştiinţifică fapt ce ne-a adus la rezultatele catastrofale de astăzi când România a ajuns pe ultimul loc în TOATE clasamentele internaţionale. Cu alte cuvinte, faţă de puţinii profesionişti valoroşi, această masă de Profesori universitari, ai sutelor de universităţi particulare, ai celor 56 de Universităţi de stat este un conglomerat amorf, care nu are valoare europeană, nu sunt capabili ca măcar o lucrare a lor să fie publicată în Vest. Şi mulţi, nu puţini, sunt conducători de doctorate. Ce mai este de comentat?
Autoarea studiul Yolanda Eminescu
Les juristes roumains et l’essor du droit compare a l’Ecole de droit de Paris.(Une page d’histoire et une anthologie). spune in articolul
Despre doctorate şi “doctorate” publicat în ziarul Cotidianul din 2.09.1991, pag. 3 :,
ce credibilitate şi pondere poate avea un doctorat organizat şi aprobat de o comisie constituită la Ministerul Învăţământului, care n-a fost deloc tulburată să desemneze ca membru al comisiei şi să-l menţină după Revoluţie pe un fost decan al Facultăţii
de drept, I.F., care, dincolo de mediocritatea profesională s-a făcut cunoscut prin fraudele patronate, dar
nesancţionate, la examenele de admitere în facultate şi care, pe deasupra a fost şi beneficiarul unor falsuri în acte publice, la care justiţia binevoitoare a închis ochii."
. După 1989 au apărut o mulţime de conducători de doctorat, calitate care s-a acordat cu o
inconştientă uşurinţă! Persoane care poate sunt excelenţi profesori, înţelegând prin aceasta calităţile lor pedagogice,dar fără calităţi de cercetători, şi care nu au publicat nici o lucrare în străinătate în reviste de prestigiu ce au alte cerinţe faţă de cele interne, nu pot să-i înveţe pe elevii lor cum să redacteze o lucrare ştiinţifică pentru bunul motiv că nici ei ca profesori nu au această experienţă! Lucrările acestora, publicate în reviste din ţară, arată în primul rând o cunoaştere precară a limbii engleze. Această categorie de profesori şi “producţia” lor(n.r. daca o fi a lor ) educaţională – doctori în diferite discipline academice, atestaţi de M.E.N. – a condus la acumularea unui mare număr de lucrări publicate,indiferent unde şi în orice condiţii, doar să fie apărute, fără a întruni condiţiile necesare de calitate. Altfel spus, această calitate poate să rezulte de exemplu şi din factorul de impact al revistei în care sunt publicate lucrările.
Promovarea fără nici un criteriu de valoare obiectiv a condus la o proliferare de prefesori universitari în
România, titlu care trebuie să impună respect pentru calitatea intelectuală, morală şi valoarea internaţională a
rezultatelor.
Numărul foarte mare de profesori universitari în raport cu numărul asistenţilor, lectorilor şi conferenţiarilor din România este un fenomen contra naturii! Adică, nefiind practicată o evaluare exactă, conform unor criterii de valoare similare celor din străinătate, nu există rigoare în selectarea şi promovarea universitarilor români.
Lipsa unor strategii adevărate de dezvoltare în toate domeniile pune România într-o situaţie dezonorantă; are valori care nu sunt folosite, în timp ce strategiile ei de dezvoltare în ultimii 11 ani se soldează în mod constant cu eşecuri. Şi nici în viitorul previzibil nu sunt de aşteptat rezultate promiţătoare. Trebuie recunoscut că multe dintre deficienţele actuale ale dezvoltării României se datoreaza tocmai absenţei adevăratelor elite, a acelor oameni, politicieni, oameni de ştiinţă, cercetători, personalităţi cu simţ patriotic care să facă societatea românească literalmente să progreseze. Nimic nu indică existenţa preocupărilor privind pregătirea şi regenerarea elitelor de care România are atâta nevoie în toate domeniile. Problema este mult prea gravă pentru a nu constitui un subiect de dezbatere, care să arate că totuşi există factori de decizie cărora le pasă de România."
Acestea sunt paragrafe extrase din lucrarea
"Mediocritate si excelenta" de Petre T, Frangopol aparuta in 2001. Trist este ca sunt mai actuale ca oricand..
